De câte ori ți-ai refuzat visuri, stări sau ambiții cu gândul că ceri prea mult?
Ți-ai spus că nu meriți sau că ai alte priorități?
Poate familia sau societatea te-au învățat că mai întâi vin responsabilitățile și apoi răsfățurile?
Crezi că doar unele femei au noroc, iar celelalte trebuie să se chinuie ca să răzbească sau să se mulțumească cu puțin?
Află că poți să ceri de la viață totul! Să ceri ce este al tău și nimic mai puțin.
Miercuri, 16 decembrie, te aștept de la 18.30 cu o ediție specială a Serilor Feminității, ultima din acest an.
Vom afla împreună cum te poți simți ca o regină împletind atitudinea izvorâtă din interior cu siguranța că vei reflecta această stare și în exterior.
Pentru această ediție, am un invitat special: Dr. Viorica Șercănean, Senior Sales Director Mary Kay.
De ce am ales-o pe Viorica ca invitat special?
Pentru că am încercat pe propria mea piele, răsfățurile produselor Mary Kay. Am aflat trucuri de îngrijire pe care, recunosc, nu le știam până acum.
Am plecat de la Viorica luminoasă și radioasă și mi-am zis ca trebuie să o rog să vă răsfețe și pe voi. A acceptat cu bucurie, deși programul ei este foarte încărcat în această perioadă.
Mă numesc Viorica Șercănean și sunt pasionată de ceea ce fac.
Când mă gândesc la frumusețe , mă gândesc în primul rînd la un ten îngrijit.
M-am îndrăgostit acum 16 ani de produsele și conceptul pe care le oferă femeilor compania Mary Kay și de atunci am rămas fidelă.
Inițial am fost doar consumatoare (în vreme ce îmi făceam rezidențiatul la medicină) , apoi am decis că dragostea mea față de frumos, grija față de oameni și produsele mele favorite sunt un trio ideal pentru mine.
Ce fac eu ?
Sunt Zâna bună din povestea Cenușăresei 🙂
Fac tot posibilul ca , fiecare femeie să plece mai fericită de la ora mea de frumusețe , cu un ten luminos, radiant și cu încrederea că vârsta e o magie , de noi depinde anii pe care vrem să îi arătăm 🙂
Vă aștept cu drag !
Dr. Viorica Șercănean
Workshopul va fi împărțit în două momente:
Partea I – Principiile atractivității feminine. Vom afla ce poți face să ai mai multă încredere în tine în cuplu sau în preajma bărbaților. Vă voi dezvălui principiile atractivității, principii aplicate și de femei care au făcut istorie.
Partea II -Răsfățuri pentru participante cu produsele Mary Kay, sub îndrumarea directă a Dr. Viorica Sercănean.
Cost: 70 RON
Oraș: București
Dacă dorești să participi, trimite un mesaj la adresa violeta@academiadefeminitate.ro
Te rog să precizezi următoarele:
- Nume și Prenume
- Adresa de e-mail
- Numărul de telefon
Ulterior vei primi informații legate de locația exactă a evenimentului.
Locurile sunt limitate! Acesta este un seminar cu număr redus de participanți!
[box type=”info”] Pentru că acest eveniment se realizează cu număr mic de participanți, vă rog să rețineți că locurile se ocupă rapid și că orice înscriere prin e-mail presupune rezervarea automată a locului. [/box]
Vă aștept cu drag!
Sunt Violeta Moisă – Life & Relationship Coach
Sunt motivată să ajut femeile să își atingă potențialul maxim în viață, să învețe să aibă încredere în ele, să fie fericite și să aibă relațiile de iubire pe care le doresc.
Lucrez cu femei din toată lumea și cea mai mare satisfacție pe care o am este să le văd zâmbind, având încredere în ele și să își transforme radical viața.