Cunosc oameni care știu foarte multe, unii sunt adevărate enciclopedii, dar nu învață nimic pe nimeni. Iar atunci când îți spun câte ceva din ceea ce știu, nu o fac decât cu intenția de a-ți demonstra cât de mic, neînsemnat și futil ești tu.
A fost o lungă perioadă din viața mea în care îmi era teamă de acest fel de oameni. Mă simțeam inferioară și nepregatită pe lângă ei. Îmi doream prezența lor pentru că îmi asigura compania unei persoane erudite, dar mereu plecam cu îndoieli asupra mea, după o întâlnire cu ei.
Acum îi compătimesc pentru că vad că ce le-a rămas multora este autosuficiența și singuratatea. Și mă întreb: de unde atâta încrâncenare și tristețe într-un om care ȘTIE atât de multe lucruri?
Un om devine special când dăruiește, când nu îi mai este teamă să împartă cu ceilați cunoștințele sale. Pentru că viața are un principiu pe care îl uităm deseori: cu cât dai mai mult, cu atât primești mai mult.
Oricât de tentantă ar fi asocierea cu acești oameni, stai departe de ei, pentru că de cele mai multe ori nu te motivează, ci te demoralizează. Când stai de vorbă cu un astfel de om, simți instant apăsare și neputință.
Liderii adevărați te încarcă de energie, de gânduri pozitive și de convingerea că poți face tot ceea ce îți propui.
La fel este și în relații. Întâlnesc prea mulți oameni care stau în relații cu parteneri care îi devalorizează, le reduc importanța, le frâng aripile.
Crezul meu este că orice om are dreptul să viseze, să creeze, să poată deveni varianta lui cea mai bună. Nimeni nu ar trebui să ne ia acest drept.
Înconjurați-vă de oameni care vă inspiră, care vă încurajează. Iar când nu îi găsiți, uitați-vă în interiorul vostru. Aveți acolo deja tot ce vă trebuie!
