Ce legătură este între încredere și feminitate?

ce-legatura-este-intre-incredere-si-feminitate (2)Stima de sine nu se câștigă din lupta pentru a avea ceva sau pentru a deveni altcineva decât ceea ce ești. Nici măcăr când încerci obsesiv să devii altcineva mai bun.

Atunci când aliniem valoarea noastră prezentă cu acceptarea a ceea ce suntem și adăugăm un scop clar definit în viitor, rezultatul firesc este siguranța de sine. Pentru că nu pot fi sigură decât pe ceea ce sunt și fac acum. Viitorul nu îmi aparține, oricât de mult aș proiecta în el.

Această atitudine emană încredere din partea unei femei. Este feminitatea întruchipată.

Întrebarea firească ar fi: ”OK, și de unde încep?”

În primul rând, o să îți spun că nu există o formulă magică, o incantație secretă sau o pilulă pe care o iei seara iar a doua zi te trezești plină de încredere în tine.

Primul pas ar fi să conștientizezi gândurile, limitările impuse și acțiunile care te ”ajută” să menții o stimă de sine scăzută. Al doilea pas ar fi să vrei să schimbi toate astea, iar al treilea, chiar să o faci. Din păcate, marea majoritate se oprește la pasul unu sau doi.

O să descriu câțiva dintre pașii pe care îi poți face chiar de azi, însă te rog să îmi promiți că vei începe măcar cu unul într-o săptămână. Dacă închei acest articol doar cu gândul că ai mai aflat ceva despre feminitate și o să aplici ”cândva” ce ai citit, atunci te voi dezamăgi spunându-ți că nu funcționează așa.

Ești gata?

Trăiește momentul ACUM

Este trist să văd atâția oameni care trăiesc fie într-un trecut încremenit de teamă, fără încredere, fie într-un viitor care nu este niciodată al lor. Trăiește cât mai multe momente ACUM. Privește în jurul tău în drumurile prin oraș și încarcă-te de experiențe, încearcă să îl vezi pe cel de lângă tine așa cum este, nu cum ai vrea tu să devină cândva. Cum arată viața ta acum? Cum te împlinește sau nu relația ta de iubire ACUM? Ce poți sa faci pentru tine și pentru viitorul tău ACUM?

 

Definește-ți valorile personale

Nu este de ajuns să te gândești la niște valori universale și să crezi că vor și funcționa pentru tine. Ia un pix și o foaie, acordă-ți timp doar pentru tine și definește aceste valori. Ce valori ai deja, ce ai vrea să cultivi și care este ordinea importanței lor în viața ta?

Orice decizie vei lua de acum înainte va fi asumată prin prisma valorilor tale. Unul dintre cele mai puternice exerciții pe care le dezvolt împreună cu clientele mele este definirea valorilor și aplicarea lor în relațiile cu ceilalți.

 

Acceptă-ți deciziile și învață mereu din ele

Pare că este mai greu să ne acceptăm deciziile decât eșecul sau o înfrângere. De câte ori suntem nemulțumite de un rezultat, revine obsesiv acea voce interioară care ne ceartă:
”dacă nu ai fi făcut asta”
”dacă te purtai altfel”
”de ce s-a întâmplat așa, de ce mie?”

”cum ai putut să acorzi încredere cuiva care nu merită?”

Te rog, acum, oprește-te din iureșul ăsta și spune-ți: accept în totalitate trecutul meu și experiențele mele. Ce a fost, a fost și nu mai pot schimba. De câte ori revine vocea, trimite-i înapoi această replică. Nu mai alimenta dialogul.

În schimb, încearcă să înțelegi de ce ai reacționat în acel fel, ce ai putea să înveți din acea experiență. Asumă-ți fiecare decizie așa cum este însă ține minte că fiecare decizie luată ne definește drumul în viață.

 

Fii autentică

Nu îți cere scuze niciodată pentru ceea ce simți. Trăirile interioare și emoțiile sunt instante, reale, autentice. Când încerci să le maschezi, atunci obții acel sentiment de fals, de conflict interior. Dă-ți voie să simți ceea ce simți și nimic mai mult. Alege însă căror trăiri și emoții să le dai curs. Ce vrei să manifești? Tăcere apăsătoare sau furie dezlănțuită? Fii autentică cu ceea ce simți, însă nu îi învinovății pe ceilalți de stările tale. Dar este absolut în regulă să iei atitudine, să te revolți, să nu accepți comportamente cu care nu ești de accord sau care nu îți fac bine.

 

Joacă-te mai mult.

Ții minte că atunci când eram copii, ne doream să fim mai mari? Să putem face ceea ce pot și au voie adulții? Doar că maturitatea vine cu un preț de plătit: stresul, presiunea, rigoarea socială. Revino în tărîmul copilăriei cât poți de des sau când simți că ai nevoie de asta. Dă-ți voie să fii iar copil, să râzi, să te joci, să nu iei fiecare moment al vieții atât de în serios.

 

 Urmează un țel înalt.

“Trăim doar o dată, dar dacă o facem bine, o dată este de ajuns” – Mae West.
Alege un scop superior căruia să i te dedici. Poate fi o pasiune, o cauză, un țel. În momentul în care energia ta este concentrată către un scop bine definit, vei fi mult mai canalizată și orientată către acesta și mai puțin destabilizată de fiecare eveniment punctual care îți traversează viața.

 

 Caută să fii inspirație. Sau caută oameni care să te inspire.

“Muza este ceva sau cineva care are capacitatea de a ne inspira pasiunea creativă și care ne îndeamnă la manifestarea creativității. Este un caracter deosebit și interesant, totodată.”~ Ken Ferlic

Alege oamenii pe care îi dorești în jurul tău în funcție de valorile tale și de energia care se emană în acea relație. Caută oameni care te inspiră, care te ajută în procesul tău de dezvoltare și care nu te judecă constant. Oricât ar fi de mare tentația, nu încerca să salvezi alte persoane cu tendință toxică, în special un bărbat care îți place. Rolul tău este să fii o inspirație, să atragi oameni de calitate în jurul tău.

Nu uita, feminitatea este un obicei. Cu cât îl cultivi mai mult, cu atât îl vei dezvolta mai frumos.

Credit foto : Huffington Post
Share articol
contact

Poți programa o ședință la

Sau îmi poți trimite mesaj:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trimite Mesaj

Înscriere eveniment

Programează o ședință