Cuceritorii sunt toxici. Stai departe de ei!

Cuceritorii au o foame nestavilită de atenție, validare și admirație. Nu cred să fi intâlnit pănă acum o femeie care să nu fi căzut, măcar o dată, în plasa unui cuceritor. Și, de cele mai multe ori, fără să își dea seama.

Când vă gândiți la un cuceritor, ce vă vine în minte? Șarm, atenție pentru detalii, siguranță de sine, zâmbet larg, încredere, carismă, succes. Și multe vorbe alese atent.

Femeilor li se par foarte atractive și chiar distinse aceste atribute. La urma urmei, câți bărbați investesc în acest aspect atât de profund ?

De ce ajung cuceritorii să dezvolte aceste calități pe care nu toți bărbații le au? Simplu: investesc intens în această imagine, se hrănesc cu asta. E logic, dacă perseverezi într-un domeniu, devii foarte bun în ceea ce faci și obții rezultate.

Așadar, ceea ce femeilor li se pare distincție și aură specială are de fapt la bază foarte multă practică.

Priviți din afară, cuceritorii par foarte siguri pe ei, echilibrați și foarte populari în cercurile în care se învârt. Cuceresc rapid și iremediabil copii, părinți, femei. Se numește branding personal.

Dar, dacă ai curaj, rabdare și mai ales atenție să te uiți mai serios la ceea ce este sub această cortină, vei putea vedea lucruri pe care un cuceritor nu ar vrea să le afli.

De cele mai multe ori, Don Juanii își părăsesc partenerele brusc și fără prea multe avertizări. Și mai întotdeauna se lasă cu multă suferință sau chiar obsesie din partea persoanei părăsite.

De ce? Pentru că ei știu cum să creeze dependențe emoționale. Știu ce butoane să apese ca să se asigure că persoana care le cade în plasă se va încâlci foarte bine în ea.

Dacă vei avea deschiderea să înțelegi ce se află în spatele acestei imagini, îți va fi mai ușor să treci peste o situație de acest fel, sau să eviți cu orice preț pe viitor o relație cu un cuceritor.

Ce ar fi bine să înțelegem despre cuceritori :

1) Cuceriorii nu se simt împliniți niciodată
Orice om matur și echilibrat dorește să se simtă împlinit. Unii oameni fac asta dedicându-se carierei, alții făcând ceva util pentru umanitate sau pentru țara lor, pentru familie sau alții se dedică permanent unui scop superior care să le aducă împlinire în viață.

Dacă cineva s-ar simți mereu neîmplinit, nevrednic, ce ar fi înclinat să facă? Cu siguranță că ar repeta la nesfârșit aceleași comportamente care să îl facă să se simtă bine cu sine. Cum ar fi să atragă constant atenția celor din jur asupra lui, să cucerească. Și cu cât ținta este mai sus și mai greu de atins, cu atât determinarea lui de a cuceri acea persoană este mai puternică.

2) Cuceritorii au nevoie de validare continuă
Cuceritorii dau mereu impresia că sunt în control și foarte siguri pe ei, însă nu este așa. Încrederea în sine nu este despre șarm, aspectul fizic și vorbele pe care le spui, ci despre capacitatea de a face față problemelor care apar în viață. Este despre a ști să îți definești valori și principii solide. Oricât de siguri pe ei ar părea cuceritorii, în interiorul lor va fi mereu o parte care va căuta validare și acceptare continuă pentru că de asta duc lipsă cel mai mult.

3) Cuceriorii se simt veșnic goi pe interior
Când oamenii au scopuri bine definite cărora să li se dedice sau atunci când simt că trăiesc vieți împlinite, găsesc foarte multă satisfacție în ceea ce fac și se bucură de cei apropiați lor.

Dar pentru că cei mai mulți cuceritori se simt goi pe interior, atunci ținta lor este să obțină mereu victorii pe termen scurt care să le ofere satisfacție de moment. De îndată ce ținta a fost atinsă, motivul cuceririi a fost practic atins și dispare dorința de a construi o relație, un viitor.

Și cum acel sentiment de gol nu se stinge niciodată, cuceritorul îi va părăsi pe cei care se îndrăgostesc iremediabil de el și va porni în căutarea altei prade care le va satisface nevoia de a umple golul.

Deși avem și destule femei în rolul de cucerior, cele mai multe cazuri se regăsesc printre bărbați.

Tendința generală a femeilor este să încerce să domesticească un astfel de cuceritor, să îl salveze de la pierzare, trăind cu iluzia că pentru ele, el renunța la tot acest comportament.

Vestea tristă este că un cuceritor nu realizează niciodată situația în care se află, nici răul pe care îl provoacă în urma lui. El are un singur scop, acela de a-și satisface foamea nestăvilită de validare și împlinire.

Ca să-și realizeze scopul, băieții răi mai fac ceva: MINT. Foarte mult. Uneori, atât de mult încât pierd linia dintre fantasmă și realitate. Oamenii mint din două motive: din teama de a pierde ceva sau din teama de a nu câștiga ceva. Cuceritorii însă nu câștigă niciodată nimic, ci doar se pierd pe ei.

Așadar, dacă ești într-o astfel de situație, nu încerca să îl salvezi și nici nu te lăsa doborâtă de această experiență pentru că în esență cuceritorii nu vor să facă rău premeditat. Pur și simplu nu știu și nu pot funcționa altfel.

Singura soluție viabilă este să îl compătimești și să pleci cât mai repede din viața lui.

=================================================================================

Dacă te afli într-o situație similară, poți alege unul dintre programele mele care poate răspunde cel mai bine întrebărilor tale.

 

Share articol
contact

Poți programa o ședință la

Sau îmi poți trimite mesaj:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trimite Mesaj

Înscriere eveniment

Programează o ședință