Workshop – Limbajul iubirii în cuplu

Suferința vine când nu reușim să comunicăm partenerului nostru ceea ce ne dorim sau simțim. Ne simțim ignorate și neimportante în relațiile noastre, de multe ori.

Un bărbat nu ”aude” ceea ce transmitem dacă în loc să exprimăm o emoție, noi raționăm totul, exprimăm propriile opinii, sau dăm directive.

De cele mai multe ori, femeile comunică nevoi, solicitări, instrucțiuni. Le facem un fel de instructaj bărbaților: cum să facă ceea ce am vrea noi să facă. Sau, și mai grav, ne așteptăm să ghicească iar apoi ne supărăm că nu a ghicit.

Bărbații nu percep niciodată mesajele astfel. Din contră, se închid cu totul. Se baricadează și nu ne mai ascultă.

Din experiența clientelor mele, am aflat că unul dintre cele mai dificile aspecte în relaționare este gestionarea și cunoașterea emoțiilor:
”Simt ceva în interiorul meu, dar lui îi spun cu totul altceva sau nu mai spun nimic.”

”Uneori, teama mă paralizează atât de tare că nu știu cum să reacționez. Simt că merg mereu ca pe gheață de teamă să nu spun ceva greșit.”

”Nu cred ca am fost niciodată atentă la emoțiile mele, nici nu știu să le identific. Mă raportez mereu la logică și rațiune când vorbesc cu un bărbat, dar atunci simt că pierd.”

” Aș vrea să îmi controlez emoțiile, dar nici nu știu ce să controlez, de fapt.”

Ca să poți comunica eficient cu un bărbat este necesar să înveți cum să pui emoțiile și dorințele în cuvintele potrivite. Cuvinte pe care el să le și audă și să îl inspire să răspundă.

Miercuri, 23 noiembrie, orele 19:00, te aștept din nou la Serile Feminității!

Tema este: Limbajul iubirii în cuplu


De ce să participi? Ce subiecte vom aborda?

  • Cum verbalizăm corect emoțiile, stările și sentimentele ca să fie înțelese de un bărbat?
  • Cum îți poți folosi emoțiile ca pe un avantaj imbatabil în comunicarea și conexiunea cu un bărbat?
  • Ce faci în situația în care te blochezi în fața unei persoane sau a unei situații importante pentru tine?
  • Cum tratezi situațiile și stările dintr-o relație pe care îți este teamă să le discuți deschis?
  • Emoție sau rațiune? Care este cartea câștigătoare în relații?

 

Detalii organizare:

  • Data: 23 noiembrie 2016
  • Interval orar: 19.00 – 21.00
  • Cost: 70 lei/persoană
  • Locație: Str. Giacomo Puccini, nr.1, Interfon 803C. Punct de reper Spring Time Floreasca

 

Te aștept cu drag,
Violeta

The event is finished.

Date

23 November, 2016
Expired!

Time

19:00 - 21:00

Cost

70.00 RON

Location

Bucuresti
Bucuresti

Organizer

Violeta Moisă
Phone
0744 113 178

Share this event

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trimite Mesaj

Înscriere eveniment

Programează o ședință