Poți să îți dai jos masca numită teamă!

Aș vrea să te gândești dacă ești TU însăți în orice moment al vieții tale. Dacă poți să rămâi deschisă și onestă cu tine, în orice situație. De câte ori îți pui măști convenționale și în ce situații? De câte ori fugi de tine și arăți celorlalți o persoană în care poate nici tu nu crezi atunci când te uiți în oglindă?

O Doamne, nici nu vreau să mă gândesc că, până nu de mult, aveam un dulap plin de “măști”. Cred că am fost regina măștilor. Și eram așa mândră de ele! Mi se păreau foarte frumoase, căci altfel nu le-aș fi purtat. Mă bucur că am din ce în ce mai puține iar când sunt tentată să le mai port, realizez asta și îmi dau seama că mă incomodează, că nu pot fi văzută așa cum sunt în realitate. Sper să pot spune într-o zi că am golit de tot dulapul cu măști.

Cea mai des purtată și tocită mască pe care mulți o avem este teama, totodată și cea mai de preț podoabă din arsenalul nostru. Este extrem de atrăgătoare pe dinafară, cu pietre prețioase, paiete și porțelan, dar doare atât de mult când îți atinge sufletul, fața, ochii.

De cele mai multe ori, ne e teamă că cei din afară vor vedea ceva ce nu le place. De fapt, credem că vor vedea ceea ce nu ne place nouă la noi. De mici ne obișnuim să ne evaluăm prin ochii părinților, ai familiei, apoi ai școlii, colegilor, și apoi când creștem, prin ochii partenerului nostru. Încă din copilărie auzim:

• Ești prea mic/mică să înțelegi asta
• Ești prea gras/grasă
• Ai nasul mare, ai urechile lungi, dinții depărtați
• Ești ” brânză bună în burduf de câine ” (asta era replica pe care o primeam eu des în școală)
• Să te faci medic sau profesor, că astea sunt meserii de viitor (și pe asta am primit-o des)
• Uite, Ixulica e mai cuminte, învață mai bine, nu ca tine. Ne faci familia de râs!
• Nu o să te iubească niciodată X , nu ești de nasul lui/ei
• Fosta iubită gătea mai bine
• ………………………………………………………. completați voi rândul

Și atunci ce facem? Începem să ne punem măști, încercăm să fim așa cum vor ceilalți pentru a ne simți acceptați, iubiți, plăcuți, populari. Să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Să nu ieșim din tipare. Uităm cine suntem, ce ne place, ce nu ne place și, ce este și mai rău, credem că nu avem dreptul să exprimăm deschis toate astea.

Însă hai să recunoaștem: față de cine avem cea mai mare teamă, noi femeile? Față de bărbații de care suntem îndrăgostite, nu-i așa? Pentru că, atunci când ești foarte îndrăgostită, apare și teama. Teama de a pierde. Dar ce pierzi? Nu îl pierzi pe el, pentru că nu l-ai avut niciodată, de fapt. Un om nu este al tău, nici măcar copilul tău nu este pe deplin al tău. Bărbatul de care ești îndrăgostită nu este al tău. Tu doar interacționezi cu el într-o formă mai mult sau mai puțin profundă.

Atunci, ce credem că putem pierde? Un bărbat, o iubire, o împlinire, un destin? Îți spun ce cred eu că pierdem: felul în care noi ne simțim în preajma acelui bărbat. Sentimentul de bine pe care îl avem când știm că cineva ne iubește. Ideea că suntem importante în viața cuiva, că suntem în siguranță, că ne bucurăm de atenția pe care o primim. Ne simțim bine că avem ceva de spus, că avem un rol și un rost în viața celuilalt.

Dar dacă am putea obține toate aceste sentimente în interiorul nostru?

Dacă am putea simți toate aceste stări de bine când suntem în liniște, doar cu noi? Să ne simțim iubite și apreciate chiar de noi însene? Am putea curma atunci atâta suferință care vine în urma despărțirii de un bărbat care ne oferă toate lucrurile de care avem nevoie.

Acum mi se pare ciudat că, dintre toate temerile pe care avem, teama de a ne pierde individualitatea nu este la fel de puternică. Nu pare că ne este frică să ne pierdem pe noi. Însă dacă ne gândim bine, acesta ar putea fi cel mai eficient sistem de auto-protecție posibil. Și totuși, preferăm să-l protejăm pe cel de lângă noi, în defavoarea noastră. Știi de ce? Pentru că nu ne cunoaștem prea mult, nu petrecem destul timp cu noi, nu avem un dialog interior. Pe scurt, nu ne iubim îndeajuns.

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă care îmi spunea că cel mai mult se îngrijește atunci când este într-o relație. Atunci se aranjează, își cumpără haine noi, are grijă de corpul ei, merge la sală. Iar când nu are un prieten se plânge de toate defectele ei. Stă în casă, în pijamale, mănâncă mult și se autocompătimește.

Aha, mi-am spus atunci! Deci nu avem grijă de noi pentru că ne place de noi, ci pentru că vrem ca altcineva să facă asta. Credităm un bărbat să scoată la iveală lucrurile bune din noi și nu avem încredere ca noi putem face asta.

Îți propun un exercițiu pentru săptămâna viitoare. Fie ca ești într-o relație sau nu, urmează acești pași :

• În fiecare dimineață, primul lucru pe care îl faci este să te uiți în oglindă și să spui: “ești minunată azi, Violeta (folosește numele tău)! Te iubesc așa cum ești!”
• Îmbracă-te ca și cum te-ai pregăti pentru cea mai importanta întâlnire: cu tine!
• Ieși pe stradă, privește oamenii în ochi, în sinea ta zâmbește-le și spune “bună” în gând. Nu trebuie să rostești nimic cu voce tare. Am făcut exercițiul ăsta și am avut parte de niște reacții absolut spectaculoase. Încearcă, nu ai absolut nimic de pierdut.
• Intră într-un magazin cu haine de calitate și, chiar dacă nu intenționezi să cumperi ceva, petrece un timp în care să-ți bucuri simțurile. Atinge rochiile mătăsoase, simte finețea materialului între degete, probează ceva ce-ți place și apoi ieși din magazin cu zâmbetul pe buze.
• Mergi singură la o cafenea care îți place și încearcă să te cufunzi în atmosferă. Observă tot ceea ce simți despre tine în acea situație. Te simți inconfortabil, ai vrea să pleci imediat, ai vrea să stai cu ochii în telefon să nu vadă nimeni că ești singură? Să merg singură într-un loc public era ceva de neconceput pentru mine în trecut. Acum însă, iubesc să fac asta când am timp.

Teama de singurătate este cel mai mare impediment în a atrage un bărbat de calitate în viața ta. Când te iubești și te accepți așa cum ești, oamenii din jur vor fi atrași de tine ca de un magnet. Toată energia pe care o emani va fi molipsitoare iar bărbații se vor deschide în preajma ta.

Știu că poți ajunge să te iubești. Iar eu sunt un exemplu viu în acest sens. M-am transformat din cel mai mare critic al meu în cea mai bună prietenă a mea. Iar dacă eu am putut face asta, cu siguranță vei putea și tu. Pentru că meriți să fii iubită pentru ceea ce ești!

Întâlnesc des oameni care se plâng de relații nefericite, dar nu vor să schimbe modul în care relaționează sau fac alegeri.

Privesc în ochi femei pentru care suferința și neîmplinirea au devenit un cămin confortabil.

Credit foto: Costas Dumitrescu