Stii sa observi semnale de alarma la barbatul pe care il iubesti?

Nu am intalnit vreo femeie care sa spuna ca nu doreste sa fie admirata de catre barbati; ca nu are un sentiment de putere si siguranta cand stie ca ochii barbatilor sunt atintiti asupra ei.

Ne dorim in secret o putere speciala de a atrage barbatii in general, si nu doar pe unul in particular. Stim exact ce pantofi sa purtam, ce rochie sa imbracam si ce ruj ar avea un efect mortal cand vrem sa seducem.

Evaluam uneori nivelul nostru de atractivitate in functie de cati barbati interactioneaza pozitiv cu noi, pe cati i-am lasat cu privirea pierduta in urma noastra.

Si cu cat ne dorim sa atragem mai multi barbati, cu atat devenim mai neatente uneori si cadem in capcane pentru ca uitam un lucru impotant: Nu toti barbatii pe care tu ii doresti sunt potriviti pentru tine!

Stiti expresia pe afara vopsit gardul, inauntru leopardul” ?

Despre acest tip de barbat as vrea sa vorbesc astazi si despre impactul pe care il are asupra femeilor.

Arata foarte bine, este sarmant si are mereu vorbele potrivite la el, dar esti de la inceput pe o cale gresita daca asta este tot ceea ce iei in considerare in ceea ce-l priveste.

La suprafata iti da impresia ca este stapan si sigur pe sine, ca isi doreste o relatie speciala, pe termen lung, doar cu tine. Insista sa va vedeti des, vine de la capatul lumii pentru tine doar pentru un dram de afectiune si intimitate.

Faptele si vorbele lui iti dau acel sentiment ca esti cea mai speciala femeie de pe pamant.

Si cu toate astea, in profunzime, se afla un secret bine ascuns pe care barbatul “leopard” de multe ori alege sa il ignore, sa nu il constientizeze si nici nu il comunica vreodata cu femeia a carei inima este gata sa o franga.

Secretul ? Acest barbat nu este capabil de conexiune emotionala profunda. De fapt, se teme foarte mult de emotiile puternice si de atasament. Este atasat doar de statutul de indragostit si ii e teama sa treca la nivelul urmator: iubirea profunda.

Oricat de aprins este la inceput, dupa o vreme simte ca, dintr-o data, acel ceva special fata de femeia pe care mai devreme o adora, s-a stins si acum nu mai ramane decat un mare gol. Nu este in stare sa ii explice de ce i s-au schimbat sentimentele, dar cu siguranta va proiecta aceasta schimbare asupra femeii: s-a ingrasat, nu mai e asa de atractiva, a imbatranit, il critica prea mult.

Tot ce i se parea mai demult extrem de senzual si atractiv la acea femeie devine acum motivul racirii sentimentelor.

In acel moment, barbatul se inchide complet din punct de vedere emotional. Face “shut down” ca sa folosesc un termen tehnic.

Reactia lui face ca femeia sa isi doreasca sa il apropie mai mult de ea, se intreaba insistent cu ce a gresit, ce poate face sa repare lucrurile pentru ca el sa o doreasca din nou asa cum se intampla doar cu putin timp in urma.

Doar ca, nimic din ceea ce spune sau face ea nu mai functioneaza. Barbatul este de neclintit, de neinduplecat.

Femeia s-a avantat in aceasta relatie sedusa de efectul puternic pe care l-a avut asupra barbatului, si-a pus toata increderea si asteptarile in el inainte sa realizeze ca el nu este capabil de intimitate si comuniune.

“Fii atenta daca EL este un barbat special inainte sa ii oferi inima pe tava. Intreaba-te daca el este ceea ce vrei si ai nevoie inainte sa ii oferi corpul!”

Cum identifici o relatie care nu e buna pentru tine ?

  • Nu te baza pe faptul ca stii sa citesti oamenii in general. Fa un efort special sa cunosti acest barbat in mod special. Incearca sa afli cat mai multe detalii despre el, fara sa il supui insa la un sir lung de interviuri.
  • Puterea de observatie este factorul cheie in aceasta situatie. Fii atenta la cum te simti in preajma lui, cum se poarta cu cei din jur, ce iti povesteste despre fostele relatii.
  • Intotdeauna sa fii atenta la detaliile care nu se potrivesc in descrierile lui. Daca aceeasi situatie povestita se nuanteaza sau se schimba de la o zi la alta.
  • Cum te trateaza cand e suparat sau furios ? Cum te trateaza cand nu se afla in zona de confort ? Se poarta diferit cu tine in public fata de intimitate ?
  • Te asculta sau vrea sa aiba mereu dreptate si se asigura ca esti constienta de cat de norocoasa esti doar pentru ca el te adora ?
  • Ce iti spune intuitia ? Acel sentiment sau voce interioara care parca incearca sa te avertizeze ca ceva este in neregula indiferent de cat de indragostita ai fi ?

Eu cred si afirm cu tarie ca nicio femeie nu ar trebui sa accepte o relatie care nu o implineste, in care nu se simte apreciata si in care nu se dezvolta.

Dar mai cred ca este de datoria noastra, a femeilor, sa fim informate si sa cunoastem cum functioneaza barbatii si relatiile.

Si mai trebuie sa ne cunoastem foarte bine pe noi ca sa stim ce vrem si mai ales de ce avem nevoie de la un partener pentru a porni la drum lung.

Daca vrei sa opresti cercul vicios al relatiilor esuate, stiu cum poti face asta. Lucrand impreuna vei vedea ca este simplu si placut in acelasi timp. Doar sa vrei !

 

Share articol
contact

Poți programa o ședință la

Sau îmi poți trimite mesaj:

comentarii

2 Responses

  1. Nu sunt de acord cu afirmatia: ” Acest barbat nu este capabil de conexiune emotionala profunda.” Cred ca orice om este capabil de o astfel de conexiune daca intalneste persoana potrivita.

  2. Draga mea, ma bucur cand cineva nu este de acord cu mine pentru ca de abea atunci incepe un dialog constructiv. Iti multmumesc pentru parerea exprimata public.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trimite Mesaj

Înscriere eveniment

Programează o ședință