Joanna B, 26 ani, Office Assistant, Irlanda

În primul rând, vreau să îi mulțumesc Violetei pentru răbdarea necesară de a mă asculta și că a lucrat așa de frumos cu mine. Aveam doar 25 ani când ne-am cunoscut. Eram într-o relație toxică și nu mai știam ce voiam de la viață. Mă simțeam într-un cerc vicios, interiorul meu urla practic că am nevoie de vindecare.

Am căutat informații pe internet și așa am dat peste un articol de-al Violetei care parcă a aprins un bec. Și am început să lucrez cu ea. A fost greu procesul. Am vrut chiar să renunț la un moment dat. Am plâns, m-am supărat, dar Violeta nu m-a lăsat. Iar acum sunt foarte fericită că am continuat.

Am descoperit multe despre mine în acest proces. Am învățat să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt. Am înțeles cum să-mi exprim feminitatea. Am înțeles că sunt puternică și învingătoare, că am potențial, dar nu îl vedeam. Văd o diferență majoră între mine acum și cea din urmă.

Și, cel mai important este că am întâlnit bărbatul potrivit pentru mine care mă face să mă simt apreciată și iubită.

Acum am o viață împlinită. O recomand din tot sufletul pe Violeta. Este o femeie tare faină care știe unde și cum să lucreze cu tine.

Vezi și alte povești de succes

Trimite Mesaj

Înscriere eveniment

Programează o ședință