”Recunosc, sunt genul de persoană care dacă are o problemă învață tot ce poate ca să o rezolve singură, considerând că ceilalți mai mult încurcă, cu toată dorința lor de a ajuta. Dar faptul că o cunosc pe Violeta de multă vreme și stiu că este o persoană dedicată și extrem de serioasă în tot ceea ce face, m-a convins foarte repede să accept această formă de ajutor.
Și am înțeles rapid că nu este o rusine să accepti faptul că nu te poți descurca întotdeauna de una singură, mai ales dacă ești o perfectionistă, ca mine. Și mai ales, am înțeles că o femeie puternică, așa cum ne dorim toate să fim, trebuie să învețe să ceară și să accepte ajutor atunci când are nevoie, iar asta nu o face mai slabă, ba dimpotrivă.
Indiferent dacă avem nevoie de puțină organizare sau călăuzire pe un anumit plan, ea este Omul care iți va fi prieten în primul rând și care te va ghida fără aerul de superioritate al celor care stiu doar în teorie prin ce treci.
Se spune că știi că ai lângă tine partenerul potrivit atunci când nu încearcă să te schimbe ci te încurajează să devii cel mai bun ‘tu’ care poți fi și îți dă încredere în tine. Se aplică perfect și în acest caz așa că țin să-i mulțumesc pentru că mi-a fost partenerul perfect de drum în tot acest timp.”