Iuliana Andronache, Terapeut Holist, Iași

Mă bucur că am  cunoscut-o pe Violeta  si ca prin şedinţele noastre online am lucrat împreună pe toate nivelele la care cred că un coach poate interveni şi ajuta, de la identificarea conflictelor interioare care îmi consumau multă energie până la transformarea profundă.

Cu ea am învăţat un limbaj nou pentru mine, am aflat că rolul unei  femei este „să simtă” şi „să inspire” în primul rând şi mai rar „să facă” ceva într-o relaţie. Am învăţat că una dintre cele mai mari puteri ale unei femei este vulnerabilitatea şi nu trebuie să-i fie frică să fie uneori și „slabă”.

Dacă la început am lucrat pe tema relaţiilor, mi-am dat seama  că nu eram în poziţia în care să fiu cu bărbatul potrivit pentru mine la acel moment pentru că nu eram din punct de vedere emoţional şi psihic  tocmai femeia pe care şi-ar fi dorit-o bărbatul pe care mi-l doresc cu adevarat  lângă mine.

Astfel că am schimbat strategia şi am făcut coaching pentru carieră, evoluţia personală şi urmarea pasiunii. Am avut foarte multe lucruri de învăţat de la Violeta, lucruri foarte practice care m-au ajutat să-mi definesc mai bine planurile şi strategia pentru viitor şi să acţionez dintr-o poziţie de încredere şi curaj.

Îi mulţumesc pentru tot şi-i doresc tot ce este mai bun şi mai frumos de la viaţă! ”
Iuliana

Vezi și alte povești de succes

Trimite Mesaj

Înscriere eveniment

Programează o ședință