Ce (îți) dai, aceea primești!
Unii oameni par să treacă ușor prin viață, fără să se gândească prea mult la ce consecințe au faptele lor asupra celor din jur, sau chiar asupra lor. Și când se întorc toate împotriva lor, se întreabă cu ce au greșit.
Unii oameni par să treacă ușor prin viață, fără să se gândească prea mult la ce consecințe au faptele lor asupra celor din jur, sau chiar asupra lor. Și când se întorc toate împotriva lor, se întreabă cu ce au greșit.
Atunci când este manifestată excesiv în direcția altei persoane, orice calitate pe care o avem poate deveni de fapt distructivă pe termen lung. Cele trei calități sunt:
Bărbații care practică în relații înșelatul, minciuna sau violența, vor căuta mereu femei care să le accepte comportamentul abuziv.
Valorile personale te ajută să dărâmi zidurile de apărare față de ceilalți și te poți expune așa cum ești. Atâta vreme cât știi exact cine ești, ce valori cultivi, se întâmplă ceva miraculos: dispare teama.
Cea mai importantă lecție a fost să înțeleg că iubirea adevărată începe cu mine. Nu pot iubi cu adevărat pe altcineva dacă nu mă iubesc pe mine. Dacă nu accept cine sunt până la ultimul atom al ființei mele.
Despărțirea de persoana iubită nu este nicicând ușor de gestionat, cu atât mai mult când se întâmplă după 17 ani de relație.
Când începi să ai încredere în tine, vei observa ca vin mai multe tentații care să îți zdruncine planul. Îndemnul meu este să le conștientizezi și să le îndepărtezi fără teamă.
Am întâlnit în ultima vreme femei inteligente, ambițioase și de succes în carieră care fac însă compromisuri de neimaginat în relații de prietenie sau iubire. De ce se întâmpla asta?
Când se îndrăgostesc, unii oameni formează atașamente și dependențe atât de puternice, încât nu își dau seama de diferența dintre iubire și obsesie.
Majoritatea oamenilor cred că în relații nu trebuie să existe reguli, că iubirea vine pe nepregătite, cu bune și rele, și, ori merge de la sine, ori renunțăm la prima problemă care apare în cale.
Într-o lume în care măștile sunt la rang de valoare, cea mai puternică armă de atracție și seducție rămâne în continuare autenticitatea!
Atragem mereu în jurul nostru oameni care răspund nivelului nostru de dezvoltare și energie. Nu este alegerea noastră conștientă, de cele mai multe ori.
© 2022 Violeta Moisa
Design by Dragos V.